Nokia 8.2

Când ai crezut că tendința camerelor pop-up a murit în tăcere, mai mulți producători importanți se pregătesc să vină cu dispozitive echipate de acest trend. Honor tocmai a lansat Honor 9X și 9X Pro, prima cameră pop-up a Huawei, iar pe langă asta se pare că HMD Global va urma și el imediat. Dacă este adevărat, atunci Nokia 8.2 ar putea fi primul telefon Nokia care să aibă vreodată un design ciudat. Din fericire, acest lucru nu ar putea fi singurul său factor de vânzare.

Pe baza zvonurilor anterioare, Nokia 8.2 ar putea avea un mixaj de specificații medii spre top. Se zvonește că acesta va folos un Snapdragon 700 sau neanunțatul 770, 8 GB de memorie RAM si stocare de 256 GB – caracteristici care chiar și de la prima vedere par destul de promițătoare.

MySmartPrice, însă, crede că atenția va fi atrasă în mare parte de camera pop-up. Iar dacă asta nu îți stârnește interesul, atunc mai mult ca sigur senzorul de 32 de megapixeli îți va face cu ochiul. De ce zicem asta? Deoarece se tot afirmă că acea cameră ar putea să depășească oricare alta clasică sau care este poziționată într-un notch.

În timp ce aceste caracteristici ar putea face ca Nokia 8.2 să fie un dispozitiv potențial atractiv, cumpărătorii interesați ar trebui să fie cu băgare de seamă. Vor trebui să-și ia rămas bun de la orice rezistență la praf și apă cu care s-au obișnuit. În al doilea rând, ar trebui să sperăm că HMD va implementa, de asemenea, aceleași sisteme de siguranță, pe care le folosesc OPPO și ASUS.

Cât despre data lansării Nokia 8.2, încă nu există o informație oficială. Însă, deoarece nu mai este mult timp până când va avea loc lansarea Androidului Q, se speculează că și telefonul se va lansa tot în aceeași lună – septembrie. Cu toate că va fi, de asemenea, unul dintre primele telefoane Nokia echipate cu tehnologie 5G, este mai mult ca sigur ca prețul acestuia să treacă peste medie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here